-Băieţi, iar aţi răsturnat cerealele!
Şi o luăm de la capăt!
În fiecare zi aceeasi poveste, acelaşi bol vărsat şi aceeaşi pictură abstractă prin bucătărie.
Nu ştiu cum sunt copiii voştri dar ai mei, toţi trei, fără discuţie, au o plăcere să transforme bucătăria într-un câmp de luptă, iar cerealele sunt armele lor preferate.
-Stiţi ce bine se lipesc pe gresie dacă sunt puţin înmuiate în lapte?
De câte ori trebuie să folosesc aspiratorul meu "expirat" ca să curăţ mizeria după ei, parcă fac un duş scoţian în fiecare dimineaţă.
De ce zic că aspiratorul meu e expirat?
Well...să începem scurta istorioară a acestuia.
În urmă cu ceva ani mama îngrijorată pentru că fiică-sa este însărcinată pentru prima dată, a zis că trebuie să îmi facă un cadou util, să nu se mai aplece mândra ei fată cu burta la gură atunci când face curat, şi astfel mi-a făcut cadou un aspirator.
Ideea era bună, însă ce-o fi văzut la mastodontul ăsta de aspirator?
Eu însărcinată şi cu 28 de kg luate în plus şi eram mai subţirică decat el!
Probabil s-a gândit că voi intra mai uşor în travaliu dacă fac exercitii cu acesta!
Pe lângă volumul nefericit, puterea de aspiraţie este groaznică....adică nişte puf de gâscă căzuţi din pilota tot de mama cumpărată (oare nu a învăţat nici acum că transpir îngrozitor când mă învelesc cu ea?) este tot ce poate acesta aspira.
Eh...cum să îi zic mamei că este oribil, îngrozitor şi total nefuncţional aspiratorul ei?
Soţul, mai diplomat din fire, vine zilele trecute cu o idee strălucită.
-Ce ar fi să îi facem cadou un aspirator nou?...Am uitat să vă spun că acelaşi tip de aspirator şi l-a achiziţionat şi pentru ea.
-Luăm două, mergem pe acelaşi principiu ca mama soacră...Vă faceţi surori de aspiratoare.
-WTF?
...Dar ideea lui e chiar bună.
Astfel scap şi eu de "magaoaia" mea şi îi arăt mamei ce înseamnă puterea adevărată a unui aspirator Rohnson profesional .
-Ladies vă spun că abia aştept să fac această schimbare!
Deci numai când mă uit la funcţiile aspiratorului Rohnson Aquatech R144 realizez că vreau să scap de al meu cât mai repede.
- Aspirare uscat/umed,
- Putere 1550w,
- Capacitate 15 litri,
- Filtrare prin apă,
- Funcţie de suflare,
- Nivel zgomot foarte mic, doar 82 dB,
- Design îndrăznet într-o combinaţie de culori super faină, negru şi portocaliu.
- Şi ce îmi place cel mai mult...seamănă cu R2-D2, simpaticul roboţel din "Războiul Stelelor".
Ştiu deja pe cineva care va trece bucuros la o partidă de curăţenie generală, că tot a venit primăvara!!
Când mă gândesc că de-o săptămână mi-a intrat în cap că vreau să le pictez camera copiilor, acest aspirator este PERFECT pentru a curăţa mizeria pe care o voi face.
Să nu vă gânditi că sunt pictoriţă de meserie, doar am cochetat o perioadă cu ideea, dar am revenit la dragostea mea, scrisul.
Oricum sper că lecţiile urmate la Liceul de Arte îmi vor fi de folos...şi bineînţeles, viitorul meu aspirator.
Vai, m-am lungit cu vorba şi am uitat să vă spun de unde îl puteţi achiziţiona!!
Despre magazinul MarketOnline.ro v-am mai vorbit şi cu alte ocazii, deoarece am tot achiziţionat diferite obiecte de la ei, pentru că au preţuri foarte bune şi livrare rapidă.
De exemplu m-am uitat la oferte aspiratoare şi minunea despre care v-am tot vorbit în acest articol are un super preţ, aşa că dragilor, v-am lăsat şi aspirator în coş pun îndat'.
Ps.Că tot se apropie 8 Martie, întraţi fuguţa pe MarketOnline.ro deoarece veţi găsi o gamă largă de produse dedicate nevoilor casnice şi care pot uşura munca femeilor importante din viaţa dvs.
______________________________________________________________________
Acest articol este scris pentru prima probă din Spring Super Blog 2016!
Acest articol este scris pentru prima probă din Spring Super Blog 2016!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu