Dragostea adevarată poartă parfumul tău

Ploaia a pus stăpânire pe Londra anul acesta mai aprig ca niciodată.Pe strada Feltham Ave este o  zarvă de nedescris.Tamisa se umflase atât de tare că exista pericolul să inunde Hampton Court Palace.Cu siguranţă regele Henry nu ar fi încântat să îşi vadă reşedinţa năpădită de apă ,mi-am zis eu în gând,şi am pornit grăbită printre stropii de ploaie care băteau în zare.

Autorităţile erau deja prezente la datorie ,restricţionând zona digurilor,aşa că în afară de câţiva aventurieri care se cocoţaseră prin copaci ,toţi ceilalti privitori se întorseseră la casele lor.

Era momentul să plec şi eu,mai ales că pelerina de ploaie se lipise de pielea mea ca un scut rece şi greu.Întoarsă în casa mătuşii Mary,mi-am pregătit baia şi o cană de ceai fierbinte cu lapte.

Era momentul să îmi încălzesc corpul şi mintea ,dacă nu vroiam ca această vacanţă să se termine mai devreme, din cauza unei răceli.

Mătuşa Mary,drăguţă ca întotdeauna ,mi-a oferit dormitorul de la etaj ,care a aparţinut Elonorei De Wille,o franţuzoaică cu ochii ca smaraldul şi plete negre ca pana corbului.Aceasta a fost o figură  emblematică la curtea  reginei Victoria I şi cea care avea grijă de căţelul Majestăţii Sale ,faimosul Dash .Elonora a locuit aici destul de mult timp,când încă se afla în graţiile Lordului de Wille,pe care aceasta îl cucerise cu farmecul său desăvârşit.

Băgată în pătură până la gat ,încă cuprinsă de frigul care nu îmi dădea pace,priveam în gol la şemineul în care trosneau lemne într-o vâltoare de culori aurii.

Plecată cu gândul departe mi-am îndreptat pentru o clipă privirea spre ceea ce părea a fi un cufăr într-un colt îndepărtat al camerei.

Curioasă din fire am plecat cu paşi repezi spre el şi am încercat să îl deschid.

Culoarea acestuia pălită de trecerea timpului ,încă păstra frumoşii trandafiri roşii cu care era decorat ,iar lemnul de santal din care era confecţionat încă îşi păstra suav mirosul său dulce.

Într-un final am reuşit să îi desfac încuietoarea înţepenită de mult şi am ridicat capacul...

O eşarfă de mătase violet cusută cu fir auriu stătea frumos împachetată şi legată cu o fundă de catifea roşie.Lângă aceasta era ascunsă o cutie de bijuterii în formă de inimă încrustată cu safire şi un ametist roz ,care îi lua locul încuietorii ,având un magnet lipit în spate.

Încerc să o deschid şi reuşesc.

Credeam că voi găsi vreo bijuterie sau măcar o broşă, însă nu era aşa deloc...O sticluţă roz,asemănătoare celor de poţiuni se ascundea frumos împăturită într-o bucată de mătase de aceeaşi culoare cu ea.

Oare ce este?mă intreb ,şi desfac imediat capacul.

O aroma orientală de ambră îmi seduce simţurile ,iar notele de vanilie Bourbon îmi cuprinde spre desfătare sistemul olfactiv.

Suavul bujor ma învăluie toata, iar delica iasomie mă trimite spre visare.

Oare aceasta este licoarea dragostei?

A dragostei nebune şi jucăuşe ,a clipelor învăluite în mister,îmi zic eu,după ce moscul care completează într-o manieră senzuală acest parfum mă copleşeste .

Cu siguranţă acest Mad Potion fragrances este creaţia unei zeiţe a iubirii şi a senzualităţii!

Las sticluţa deoparte şi îmi arunc privirea spre o scrisoare care are încă antetul din ceară lipit.

O deschid şi citesc cuprinsă de nerăbdare:

" Draga mea Eleonore,

Mirosul pielii tale mă trimite seară de seară în braţele tale ,iar sărutările dulci îmi ţin de urât în nopţile reci .Ştiu că mâine voi pleca într-o bătălie grea însă trăiesc cu speranţa că dragostea ta îmi va fi pavăză împotriva duşmanilor,iar lovitura sabiei mele îi va pune la pământ.

Frumoasa mea amazoană,ochii tăi şi pielea fină ca mătasea îmi vor lipsi cel mai mult,iar cântecul dragostei noastre va rămâne doar o şoaptă acum..o şoaptă pe care sper să o aud până în ziua în care te voi strânge din nou în braţe!

Ţi-am trimis această epistolă pentru aţi mărturisi încă o dată iubirea ce ţi-o port şi te  rog să ţii legământul căsătoriei noastre  secret până în ziua în care voi veni victorios acasă şi îmi voi recupera castelul şi titlurile din mâna bastardului  O'Conner.

Îţi trimit dulci sărutări !

Al tău,John de Wille"

Cu scrisoarea în mână cobor repede scările în speranţa că Mary a ajuns acasă de la serviciu.Spre bucuria mea aceasta se afla în salon,sorbind linistită dintr-o cana cu ceai de iasomie.

Îi arăt comoara din mâinile mele şi o rog să îmi spună dacă ştie ce s-a întâmplat cu cei doi îndrăgostiti.

Mary îmi face semn să iau loc  şi mă întreabă cu un ton grav dacă am suferit vreodată din dragoste.Nu cred că există încă cineva care să nu fi trecut vreodată printr-o deziluzie,îi răspund eu sec.

-Atunci pregăteste-te, adaugă aceasta,şi îmi trage scaunul mai aproape de ea.

Se pare că entuziasmul datorat vârstei fragede a făcut-o pe Eleonor să îi spună cumnatei sale,Lady Judith,că se iubeşte în secret cu John şi că s-au căsătorit  la începutul primăverii.

Aceasta ştiind că răposata Lady Elizabeth,mama Eleonorei şi a soţului ei ,Sir Rolfe,i-a lăsat Eleonorei castelul din Crown ,s-a hotărât să îi mărturisească lui Rolfe ce aflase,ştiind că acesta o va exila pe sora sa şi ea va pune  în sfârşit mâna pe domeniul Crown.

Dacă era un bărbat  pe care Rolfe nu l-ar fi văzut niciodată ca soţ al Eleonorei,acela era John de Wille,considerat atunci un cal breaz şi fără vreo avere pe deasupra.

Bineînteles că Rolfe a reuşit să desfacă căsătoria surorii sale şi a exilat-o departe de Londra,la reşedinţa de vacanţă a verişoarei  sale ,obligând-o în acelaşi timp să îl ia de soţ pe Lordul Brian O'Conner,cel care îi luase lui John toată averea.

După vreo patru luni se pare ca John s-a întors victorios din bătălie şi abia  aştepta să îşi vadă iubirea vieţii ,Lady Eleonor.

Se pare că Rolfe l-a întâmpinat pe acesta încă de la porţile cetăţii cu o oaste de vreo 30 de arcaşi şi s-a pornit o luptă cumplită în care au căzut pradă toţi soldaţi lui John.Acesta a reuşit cu ultimele puteri să se ascundă în pădure şi a trimis veste printr-un comerciant de mătăsuri,care trecea prin acel crâng în drumul său spre Londra.

După o săptamână ,când târgul de toamnă luase sfârşit,acesta şi-a luat caravana şi a plecat spre alt oras,nu înainte de ai aduce lui John epistola pe care o aştepta.

Cu mâinile tremurând de emoţie acesta despătureşte scrisoarea şi citeşte...

Lacrimi pe obraz îi şiruiesc la aflarea veşti că scumpa sa Eleonor l-a trădat în braţele duşmanului său O'Conner.

Hotărât să se răzbune pentru trădarea iubitei sale,pleacă în Franţa înrolându-se în armata regelui Ludovic.

După trei ani se întoarce la Londra pentru a asista la căsătoria Reginei Victoria cu Printul Albert.

Pe scările Palatului St.James ,Eleonor se albeşte toată la faţă ,iar cu mâna dreaptă se ţine de balustrada pentru a nu cădea.Privirea îi rămâne pironită către sala mare a palatului unde un bărbat cu o statură impozantă schimba câteva politeţuri cu două doamne.

-Era el..John de Wille..şi o privea acum  cu ochii ca de gheaţă!

-Dar cum??..el A MURIT  ,l-am plâns până sufletul meu nu a mai avut putere,până când ochii mei nu au mai avut lacrimi!..Şi totuşi este aici,teafăr,frumos ca întotdeauna ,emanând bărbăţie prin toţi porii!

Întradevăr el era acolo,însă nu pentru ea...completează cu deznădejde mătuşa Mary.

La braţul lui era acum o altă femeie,nu la fel de frumoasă precum Eleonor,dar care nu îl trădase niciodată,gândea John.

Eleonor a luat-o pe scări în încercarea disperată de a fi cât mai departe de năluca pe care o văzuse,însă sângele lui John începu să clocotească şi din trei paşi o ajunse pe aceasta din urmă, luand-o de mână cu putere.

Eleonor se prăbuşi în braţele lui ferme ,iar el o ridică la pieptul  său,în care inima îi batea cu putere..

Toţi invitaţi au rămas cu gura căscată  iar John a înşfăcat imediat frâiele unei trăsuri care tocmai sosise.A strâns-o bine de mijloc pe Eleonor şi s-au făcut nevăzuţi pe King St.

Iubirea care odată le străpungea inima cu putere începea acum să răsară.Gâtul firav al lui Eleonor emana acelaşi miros de orhidee cu care îl cucerise odată pe John.Eşarfa care îi atârna pe umerii goi îl dezmierdă cu mirosul  său de vanilie,iar dulceaţa mărului verde îl făcea pe John să îşi dorescă să o aibă din nou lângă el pe frumoasa Eleonor.

-Dacă trăsura nu s-ar fi răsturnat după un viraj care ia făcut pe cai să rupă hamurile ,poate că acestă frumoasă poveste de iubire ar fi avut un final fericit,adaugă Mary !

-Cum?!..Au pierit,după ce abia reuşiseră să se vadă?!!

Aşa..pur şi simplu...întreb eu cu spaimă în glas.

-Ei ,draga mea..au plecat împreună în cer,iar IUBIREA lor va dăinui veşnic,încheie mătuşa Mary!

Poate că Mary are dreptate..Măcar acolo Sus,vor fi cu adevărat fericiţi,departe de uneltiri şi de răutatea acestei lumi .

-----------------------------------------------------
Articol scris pentru SuperBlog2015