Briza dimineţii inundă salonul în care Amelia îşi servea în linişte ceaiul ,mereu acelaşi ,dar întotdeauna la fel de aromat:flori de iasomie pentru dulceaţa lor,ceai verde pentru efectul său revigorant şi o feliuţă de ghimbir.
O nouă zi va începe în curând,iar criza ce a lovit acum mai bine de un an întreg regatul ,este mai aprigă ca niciodată.
Mulţi dintre săteni şi-au făcut bagajele şi au plecat lăsând plantaţia familiei MaCklin de izbelişte.
-Cu siguranţă nu îi poate învinovăţi nimeni,tuna Sir Richard Macklin,dar nu este onorabil să îţi laşi stăpânul ,care până mai ieri îţi asigura toate cele necesare traiului de zi cu zi,fără vreun ajutor.
Deja liniştea din salon se risipise ,Amelia încercând din răsputeri să treacă neobservată pe lângă tatăl ei,când acesta îi zădărnici planul:
-Amelia,nu ai venit aici în vacanţă!Credeam că seratele la Londra ţi-au ajuns.
-Aici muncim draga mea...Şi dacă vrei să participi anul acesta la balul Reginei ,te sfătuiesc să îţi iei sora mai mică şi să mergeţi în sat pentru a încerca să vorbeşti cu soţiile ţăranilor,altfel mâinile tale fine se vor fi săturat de cules la ceai ,până la sfârşitul acestui an.
Amelia se conformă şi împreună cu sora sa ,Ema,şi mâna dreaptă a tatălui său ,John Allen,un bărbat de vreo 30 de ani ,dar cu o privire ce îngheaţă şi cele mai gingaşe flori,pe care Sir Richard îl însărcinase cu paza fiicelor sale, au pornit spre sat.
India,este un loc total necunoscut pentru Amelie.De fapt venise aici la insistenţa mamei sale,care ştia că un lord de la Curte vroia să o ceară pe aceasta de soţie,astfel se gândi că plecarea Ameliei va mai amâna inevitabilul eveniment.
Ajunşi în sat ,aceştia intrară în casa lui Abir,cel care afirma cu tărie ca îi curge ceai verde prin vene.Şi pe bună dreptate,deoarece familia lui se ocupa de când se ştie cu cultivarea ceaiului.
Amelie puse lângă scaun coşul în care pregătise câteva cadouri pentru Abir şi ai lui,în speranţa că relaţiile se vor îndulci ,şi acesta se va întoarce din nou pe plantaţiile tatălui său ,pentru a salva recolta de ceai ce aşteaptă a fi culeasă.
Pe uşă intrară două fetiţe cu tenul măsliniu şi un păr de culoarea castanelor coapte,care se răsfira în valuri pe spate.
Alergau de zor când zăriră coşul frumos împachetat al Ameliei,si se repeziră într-acolo.
Abir dădu să le oprească însă Amelia îi făcu semn să se oprească.
În fond cadourile erau pentru ele.
Aceasta le chemă mai aproape pe micuţe şi împreună despachetară câteva obiecte împăturite în ştergare frumos brodate cu flori de mac.
O cană frumos pictată cu Albă ca Zăpada ,pe care fiica cea mare a lui Abir o îndrăgi imediat.Amelia îi promise fetiţei că la următoare vizită îi va spune povestea culeasă de Fraţii Grimm.
Cum cea mică nu mai avea răbdare ,Amelia desfăcu repede cadoul pregătit pentru ea.Era o cană pictată pentru copii cu oiţe,perfectă pentru o fetiţă atât de drăguţă şi gingaşă.
Cât timp fetiţele se minunau de cadourile primite,mama lor,o femeie înaltă şi suplă intră pe uşă cu o tavă cu prăjituri de orez.
Amelia îi mulţumi pentru ospitalitate şi îi înmână o cutie din lemn sculptată ,pe care se zărea frumos un soare.Femeia se înroşi imediat şi o deschise.
Descoperi două căni de ceai superbe,una pentru ea şi una pentru Abir.
-Acum dimineţile la ceai vor mai frumoase ca oricând ,spuse încântată femeia.
Bucuroasă că gestul ei a fost primit cu bucurie Amelia completă cu mandrie in glas.
-Magazinul de căni de unde le-am cumpărat comercializează produse de cea mai bună calitate din porţelan nemţesc,iar fiecare obiect este realizat cu grijă şi dragoste!
Abir nu rămase indiferent la onoarea pe care fiicele Lordului MaCklin i-o făcuse păşind pragul casei sale si îşi dădu cuvântul de onoare că plantaţia de ceai nu va rămâne neculeasă.
--------------------------------
Articol scris pentru SuperBlog2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu